Sucraloza, un îndulcitor natural folosit adesea în alimente și băuturi, poate deteriora ADN-ul și poate crește riscul de cancer, reiese dintr-un nou studiu al Universității de Stat din Carolina de Nord.
În lume, 529 de milioane de oameni au diabet, iar proiecţiile arată că, în următorii 30 de ani, cifra va creşte de peste două ori.
Obezitatea modifică creierul fără „niciun semn de reversibilitate”, iar aceste modificări cerebrale pot dura chiar și după ce persoanele considerate obeze din punct de vedere medical pierd o cantitate semnificativă de greutate.
Femeile care au indicele de masă corporală (IMC) mai mare înainte de sarcină ajung să alăpteze mai puțin timp, reiese dintr-un nou studiu internațional, condus de Brigham and Women's Hospital.
Medicii stomatologi vor putea deconta, de la 1 iulie a.c., servicii medicale de până la 9.000 de lei, grație intrării în vigoare a Normelor metodologice de aplicare a noului Contract-cadru.
„Pentru România este o pierdere pe termen lung și trebuie să ne gândim la niște politici de reținere a resursei umane în general”, consideră conf. univ. dr. Nicolae Adrian Dan, membru în echipa de cercetare.
Oamenii de ştiinţă de la Harvard au descoperit că un măr pe zi ajută la prevenirea fragilității osoase, o condiție care afectează în special persoanele în vârstă, dar poate fi întâlnită și la pacienți mai tineri.
Am văzut pacienţi cu intervenţii medicale reușite, dar pierduţi apoi din cauza unei patologii stomatologice asociate la care nimeni nu s-a gândit. Sănătatea orală trebuie să intre în aceeași gestionare unică a stării de sănătate.
Reprezentanții Colegiului Medicilor din România au prezentat rezultatele primului studiu național realizat pentru evaluarea riscului de burnout în rândul medicilor din România.
Cercetările arată că oamenii inhalează circa 16,2 fragmente de microplastic în fiecare oră, echivalentul unui card bancar într-o săptămână.
Cu dispozitivul „heart-in-a-box”, medicii pot să preleveze o inimă donatoare care a încetat să mai bată şi să o revigoreze, testându-i funcţia.
Oamenii de știință au precizat că medicamentul nu a fost testat pe persoane care sufereau deja de COVID de lungă durată şi, prin urmare, nu a putut fi utilizat pentru a trata această boală, ci doar pentru a o preveni.
Potrivit unei cercetări franceze, circa 90% dintre persoanele afectate de COVID-19 de lungă durată continuă să acuze simptome la un an după infectare.
Guvernul României a adoptat o ordonanță de urgență cu măsuri ce vor asigura creșterea preciziei localizării apelurilor efectuate la Serviciul de urgență 112.
Consumul de broccoli sau de varză ar putea limita severitatea alergiilor cutanate, arată un studiu realizat de Inserm (Institutul Naţional pentru Sănătate şi Cercetări Medicale din Franţa) și de Institutul Curie din Paris.
Înţelegerea asocierii dintre obezitate şi riscul de îmbolnăvire pe termen lung este esenţială pentru îmbunătăţirea sănătăţii publice, a declarat autorul principal al unui studiu american.
Pentru pacienţii cu ischemie cronică prin ateroscleroză la nivelul arterelor gambei, revascularizarea prin tratament endovascular, ca primă intervenţie, a obţinut rezultate superioare strategiei care a prioritizat bypassul.
O clinică de stomatologie adresată persoanelor cu o situaţie materială dificilă va primi susținere exclusivă din partea unei rețele de clinici dentare.
Rezultatele unui studiu online arată că 57% dintre copii se plâng de durere de cap cel puțin o dată pe lună, frecvența accentuându-se cu folosirea în exces a ecranelor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe